Despre noi

Suntem un cor ce însumează în prezent aproximativ 45 de persoane, gata oricând de a cânta lui Dumnezeu. Considerăm acest mijloc de a ne închina Creatorului prin muzică ca fiind un dar preţios, pe care vrem să-l punem în slujba Sa.

Piesele muzicale interpretate reprezintă o combinaţie între muzica clasică şi cea creştină. Preferăm latura spirituală, sacră. Repertoriul ales cu multă atenţie este destul de variat. Peste o parte din piese chiar şi timpul şi-a pus amprenta, ele fiind readuse la lumină şi interpretate din toată inima, aşa cum se cânta cândva…

Veţi descoperi aici nişte simpli oameni care fac din cânt o plăcere. Nu profesionalismul ne caracterizează, deşi ne străduim să-l atingem, ci patosul pus în trăirea soliei.

Dacă ai lăsat azi câteva minute din timpul tău preţios pentru a deschide acest site, nu putem decât să ne simţim încurajaţi şi susţinuţi pe drumul ce am ales a merge. Suntem bucuroşi că ai accesat această pagină.

Şedere plăcută…